Un glas solemn...
Un glas solemn, s-a auzit
În ceruri sus la Dumnezeu,
Când Fiul Său, I-a glăsuit
Dintre culori de curcubeu:
,, Iată, Eu vin! Tu n-ai voit,
Nici jertfă adusă nici prinos,
Ci trupul Meu, l-ai pregătit
Ca să cobor din ceruri jos."
Şi El, Hristos, în împlinirea
Tainei de veacuri ascunsă,
Pentru-a aduce mântuirea
Fiinţa Şi-a lăsat străpunsă.
O, dacă-n gloria ce o avea
La Tatăl şi la Tronul Sfânt,
Ar fi venit, spre a-L vedea
Eram topiţi, de pe pământ!
Atunci, n-am fi putut, intui
Strălucirea, mărirei divine,
Şi-n planul de-a ne mântui
El S-a golit de ea prin Sine.
În chipul Său cel omenesc
Umanitatea firii-a moştenit,
Cu tot ce omul pământesc
Avea în firea-i, fiind greşit.
Şi din dragoste, asupra Sa,
Păcatul, transmis ereditar,
Ce-o lume întreaga apăsa
L-a înglobat, sus la Calvar.
Şi-a trebuit El ca-n tăcere...
Să-l ducă liniştit sub cruce,
Ca mielul blând la jughiere
Eterna viaţă, spre-a aduce.
Flavius Laurian Duverna
27 Ianuarie, 2009.