Ceas de Întrebare
Din patru puncte cardinale
Străbat pământul agresat
De vânturi pustiind în cale,
Veşti triste de necontestat.
În uragane şi-n cutremure
Şi în incendii, şi inundaţii,
Oamenii încep să tremure
De frica altor conflagraţii.
Sunt puţini cei ce gândesc
Că Dumnezeu are un plan,
Privind pe toţi ce vieţuiesc
Departe, de-al păcii liman.
De-aceea, astfel, intervine
S-aducă iarăşi, la normal,
Ce prin creaţie, Îi aparţine
Îngăduind judecăţi în aval.
Poate că unii s-or întoarce
Rupând cu-a lor nelegiuiri,
Şi legământ cu El vor face
Gustând din felu-altei trăiri.
Poate ca jertfa de la cruce
Va fi şi-al lor, măreţ izvor,
Ce-i va convinge şi aduce
La Domnul care-I Salvator.
Flavius Laurian Duverna
14 septembrie 2009.