MEDITÂND LA CEASUL ÎNTÂLNIRII
Când mă gândesc la ceasul întâlnirii
Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii
I-aduc recunoştinţă că s-a-ndurat de mine
M-a scos din mediul tendinţelor meschine
M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna mă ghidează
Să pot să am, constant, o conştiinţă trează.
Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare
A-nlăturat din mine starea apăsătoare
Simţit-am fericirea chiar din acea secundă
Simţeam că-n El fiinţa-mi poate să se-ascundă
Am fost iluminat şi mi-am venit în fire
Şi mult s-a dezvoltat speranţa mea subţire...
M-a scos Lumina din starea nepăsării
(A început să-mi pese chiar de destinul ţării)
Miracolul schimbării fiinţei iubitoare
De lucruri fără noimă din lumea trecătoare
E viu şi îl păstrez; el îmi aduce-aminte
Ce poate să creeze o dragoste fierbinte.
O, câte satisfacţii trăit-am de atunci!
Văzut-am ce produc cucernicele munci
Nici un regret nu-mi arde fiinţa hotărâtă
De-a nu sta-mpărtăşie cu cei ce se-ntărâtă
O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura
Căci Duhul vieţii noi mi-a transformat structura.
Mai sunt poveri şi valuri în cursa spre Cetate
Mai fi-vor opoziţii şi situaţii delicate
Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,
Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,
Rodeşte-n mine pace, tărie-n bătălie
Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.
Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire
Când fi-voi dezbrăcat de humă şi de fire,
Când Mirele iubit va reveni să-mi spună:
„Intră în spaţiul unde sfinţii se adună
Ţi-ai adunat comori nu-n lumea de himere
C-ai vrut să treci cu bine prin moarte şi-nviere.”
6 Septembrie, 2009