E toamnă iară...

A câta oară spun "e toamnă iară"?
A câta oară roadele-mi culeg?
A câta oară ochii-mi numărară
Cocorii-n cârduri, cârduri cum plecară?
Ai ştii să-mi spui acum a câta oară?

În geamul meu bat frunze-ngălbenite,
Desprinse de pe ramurile lor.
În ele văd o lume pe sfârşite,
Sunt triste frunzele... sunt ruginite.
Ai ştii să-mi spui ceva din taina lor?

Din tot ce-a fost, rămâne-va sămânţa,
Viaţa nouă-n rodul copt, cules.
Aceasta va rămâne-n primăvară,
Pentru eterna, fericita Ţară,
Ca o comoara-n tainic înţeles!

A câta oară spun "e toamnă iară"?
Şi-a câta oară frunze-mi bat în geam?
Când an de an cocorii se-nşirară,
De ce să mai întreb "a câta oară"?
Îmi spun toţi anii mei desprinşi din ram.

Odată n-oi mai întreba "a câta oară?"
Căci forma vieţii din trecut s-a dus.
În existenţa mea spirituală,
În noua şi cereasca primăvară,
Nemuritor voi fii lângă Isus.