Vom şti odată!...
De ce e-atât plânset şi jale
Pe pământ precum vedem?
De ce până-n spaţii astrale
Aruncă umbre de blestem?
De ce, în măreţul Univers
Omul creat pentru-a trăi,
Termină-n jale al lui mers?
Vom şti odată,... într-o zi!
În loc de-alaiuri de slăvire
Lui Dumnezeu şi închinare,
Ca semn de înaltă preţuire
Pentru puterea-I creatoare,
De ce-s cortegii de dureri
Aici, cum alte lumi nu auzi,
Şi lacrimi multe în vegheri?
Vom şti mai bine într-o zi!
Din amalgamul de furtuni
Şi vijelii crunte sub soare,
Greu poţi roade să aduni
În viaţa scurtă, trecătoare.
De ce-ncercăm atâtea faze
La caracter, spre a-l clădi,
Şi sunt lacrimi printre raze?
Vom şti pe deplin într-o zi!
În Providenţa Cea Divină
S-a hotărât că omul poate,
Să se transforme din ruină
Prin harul sfânt şi dreptate.
Dacă durearea-l depăşeşte
Spre a-l zdrobi şi a-l copleşi,
Prin ce sforţări el biruieşte?
Vom şti şi vom afla-ntr-o zi!
Când clipe pline de tristeţe
În suflet pun lacrimi şi dor,
Când gândurile fug răzleţe
Cătând balsam vindecător...
Dac-atunci Forţa Creatoare
Ne propulsează spre-a trăi,
Ducand în noi durerea mare
Vom şti de ce-ntr-o bună zi!
În trecerea veacurilor multe
A vremilor, cu-a lor povară,
Asupra vieţii, tot mai scurte
A omului, prezis să moară,
Sunt tainele-ncă nedefinite
Prin împlinirea lor de-a fi,
Dar toate-or fi descoperite,
Le vom cunoaşte într-o zi!
Astăzi e plâns şi-i suferinţă,
Şi lacrimi multe curg şiroaie;
Şi sforţările, nu-s cu putinţă
Ca boldul morţii să-l îndoaie.
Se va întâmpla ca la înviere
Să ne întâlnim şi-a ne privi,
Cu ochii plini de mângâiere,
Căci vom şti toate-n acea zi!
Şi tot ce-acum, am pătimit,
Necazuri, griji şi frământări,
S-or pierde-n ceasul fericit,
S-or stinge-n vesele cântări.
Şi-n mult-nespusa bucurie
A vremilor noi, ce-or veni,
Cu toţi cei dragi o veşnicie,
Vom fi deapururi, zi de zi!
Flavius Laurian Duverna
20 aprilie 2007.