Mă-nvârt cu braţele-ntinse
precum o elice cu două palete,
ameţit mă ridic,
pământul nebun se ridică şi el,
se-nvârte deodată cu mine.
Ce plăcut e să zbori spre-nălţimi
desprins întru totul de glie,
parcă-n zbor braţele nu mai sunt
ale mele.Aş vrea să mă prind
de ceva, cineva, caut un punct de
sprijin în tot universul...
Revin în cădere, zdrobire,
oasele, muşchii, de colţii de stâncă loviţi,
rănit îmi e trupul, sufletul, duhul,
din nou simt pământul, mă doare...
Precum două aripi rănite de zbor,
cremenea aspră mă zgârie până la os,
braţele-ntinse cad la pământ.
De ce am zburat, dacă mereu şi mereu
cad în neant, în hăul din sufletul meu...
Unde e forţa care să mă ţină sus?
Unde eşti Doamne Isus?Te caut
cu trup numai rană, n-auzi
cum sufletul meu zdrobit şi rănit
Te cheamă? Nu auzi, nu vii, măcar o clipă,
să vezi cum stânca şi cremenea dură,
zdrobi o aripă...
Unde eşti Doamne? Plecat-ai departe,
ai lăsat să pătrundă în mine rana de moarte...
De ce n-ai întins o mână în clipa de zbor,
să nu cad mereu şi mereu...
Port rana căderii în trup vinovat. Sufletul,
ca o haină mânjită, ar vrea ceva bun. De atâta
strigare vocea mi-e frântă şi sufletul gol.
Privesc crucea şi crucea-i pustie.
Deasupra-mi cerul precum e fierul, stele
se sting, se topesc. Nu văd nimic, ochii-mi
sunt goi.
Unde eşti Doamne Isuse? Ridică-mă...
moartea e-n mine-n durere mă sting.
Vino Isuse...Nu mai ştiu ce sunt:
pământ, gle, lut...
Stau plecat, cu braţele-ntinse, precum ai stat
şi Tu pe cruce, singur de tot.
Nu mă lăsa să pier în păcate..
Vino, Te rog.