1)Isus Hristos ne curăţeşte, de vină şi de păcat,
Şi ne dă Mângâietorul,să fie cu noi în veac,
În ziua de la Rusali, când Duhul-Sfânt sa coborât,
Sa cutremurat tot locul, de puterea Celui Sfânt.
2) Duhul-Sfânt face lucrarea, cât timp eşti pea-cest pământ,
Duhul-Sfânt ne schimbă viaţa şi hainele pe pământ,
Ai trecut din morţi la Viaţă, când Duhul te-a transformat,
Ţia dat haina de Mireasă atunci când Te-a botezat.
3)Multe limbi de foc văzutau, toţi cei-ce azi nu mai sunt,
Mărturia lor rămâne până astăzi pe pământ,
De-ai luat o hotărâre să închei un Legământ,
Nu te uita dupa nimeni, uităte la Cel Cei Sfânt.
4)Bucuroşi să fim cu toţii că şi-n, cerurii e serbare,
Când se-ntoarce un păcătos, şi merge către Hristos,
Săi dăm slavă Domnului, ăsta este rodul Lui,
Şi să ştie fiiecare, Isus e aici în adunare.
5)Cu glasul unui Arhanghel, se va face atunci strigarea!
Şi toţi cei-ce aud Glasul, din morminte-`or învia,
Cei-din viaţă atunci vor fi, într-o clipă transformaţi,
Spre văzduh cu toţii deodată, catre Domnul înălţaţi.
6) Doar atunci noi vom cunoaşte, pe deplin lucrarea Lui,
Vom cânta cântarea nouă, pentru nunta Mielului,
Ziua aceea ado Doamne, ado Doamne mai curând,
Să Îţi iei la cer Mireasa cu al ei tainic veşmânt.
Amin.