Cuvântarea doua a lui Petru
Partea întaia
(Duhul Sfant)
(Cuprinde Fapte 2. 14-21.)
( ,, 2, 22-36. 38-40.)
Bărbaţi Iudei, şi voi toţi care-n Ierusalim locuiţi,
Să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi,
Căci nu este decât al treilea ceas din zi; ci cele...
Ce au fost zise din timp de către proorocul Ioel:
În zilele de pe urmă, zice Îndurătorul Dumnezeu,
Voiu turna din Duhul Meu, peste orişice făptură,
Feciorii şi fetele voastre, vor profeţi instantaneu!
Tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri,
Vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei toţi,
Şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea,
Din Duhul Meu, binevestind, învierea din morţi.
Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni...
Jos pe pământ; şi sânge, foc şi un vârtej de fum;
Soarele se va preface-n-ntuneric şi luna-n sânge
Înainte ca să vină ziua Domnului care-i pe drum,
Ziua aceea mare şi strălucită; şi oricine va vrea,
Ca să caute calea vieţii care duce la neprihănire,
Va chema Numele Domnului şi El va fi mântuit
Prin sângele dela cruce, ce L-a vărsat din iubire.
Partea doua
(Isus Hristos)
Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea acum!
Pe Isus din Nazaret, Omul de Dumnezeu adeverit…
Înaintea voastra prin minunile, semnele şi lucrările
Pline de putere, pe care Dumnezeu, le-a săvârşit...
Prin El în mijlocul vostru, în timpul misiunii Sale
Vindecând felurite boale, aşa după cum bine ştiţi!
Pe Omul acesta, predat în mâinile voastre, tăinuit,
L-aţi prins noaptea-n ascuns, pentruca să vă feriţi...
După sfatul hotărât, după ştiinţa cea mai dinainte
A lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit! L-aţi omorât,
Prin mâna celor fărădelege. Dar acum Dumnezeu
L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, hotărât...
Pentrucă nu era cu putinţă astfel să fie ţinut de ea,
Căci David zice despre El:,,Eu aveam întotdeauna
Pe Domnul înaintea mea, căci este la dreapta mea
Ca să nu mă clatin; de aceea mi se bucură întruna...
Inima, şi mi se veseleşte limba-n cuvinte de laudă!
Chiar trupu-mi se va odihni-n nădejdea şi năzuirea,
Că Tu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
Nu vei îngădui, ca Sfântul Tău, să vadă putrezirea!
Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, prin Cuvântul Tău,
Şi mă vei umplea de bucurie, cu starea Ta de faţă!”
Şi despre patriarhul David, să-mi fie-acum îngăduit
Fraţilor, şi să spun fără sfială că s-a stins din viaţă
Şi-a fost îngropat; mormântul este-n mijlocul nostru
Până în ziua de azi. Fiindcă David era un prooroc,
El ştia că Dumnezeu, făgăduise cu jurământ sfânt
Că-i va ridica un urmaş, ca să-i domnească în loc.
Despre învierea lui Hristos a proorocit şi-a vorbit el;
A zis că sufletul, nu-i va fi lăsat în locuinţa morţilor,
Şi trupul nu va vedea putrezirea. Dumnezeu a-nviat
Pe acest Isus; iar noi suntem martori ai Lui, fraţilor!
Dar acum, El s-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu,
Şi a primit dela Tatăl Său făgăduinţa Duhului Sfânt,
Şi a turnat ce vedeţi şi auziţi, căci David nu s-a suit
În ceruri, ci el singur zice, prin al proorociei cuvânt:
,,Domnul a zis Domnului Meu, şezi la dreapta Mea
Până voi pune pe vrăjmaşii Tăi, sub picioarele Tale!”
Să ştie bine dar toată casa lui Israel, că Dumnezeu,
A făcut Domn Hristos, pe Isus, după planurile Sale.
Voi L-aţi răstignit. Pocăiţi-vă! Acum fiecare din voi
Să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, Salvator,
Spre iertarea păcatelor voastre făcute din neştiinţă,
Apoi vei primi darul Sfântului Duh, garant iertător.
Căci făgăduinţa aceasta minunată este pentru voi,
Pentru copiii voştri şi pentru cei ce-s departe acum,
Şi în oricât de mare numar îi va chema Dumnezeu,
Pentruca ei să se-ntoarcă crezând, pe-al vieţii drum.
Flavius Laurian Duverna
08 martie 2009.