De nunta
Astazi, fica mea iubita,care acuma esti mireasa,
Vreau sa-ti spun cateva vorbe, eu sunt tare bucuroasa,
Ca a venit clipa aceasta sa te vad aici aleasa,
Si din toate cate sunt, tu esti azi cea mai frumoasa.
Multe zile mai de seama, au trecut la vremea lor,
Si am primit de la Domnul, cel mai mare ajutor.
Pas cu pas lasai in urma, anii, clipele de jale,
Si te ridicai incet, in gradina ca o floare.
Si de mica, El preasfantul, ti-a fost pavaza pe cale,
Iar in multe zile grele, te veghea cu adorare.
Sub povara, Domnul puse, mana Lui sa te ajute,
Si cand erai intristata si cand lacrimi curgeau iute.
Dintr-o firava faptura, Domnul te-a facut acum,
Un puternic ajutor,pregatit pe acest drum.
Te-a calit pruin valuri multe, dar te-nvesmantat in har,
Ca sa poti urca pe trepte, pana aici la altar.
Si sa ai deschisa-n fata, inima spre cel prea sfant,
Care vrea sa te aduca unde vrea pe acest pamant.
Iar acuma te aduse, pana-n fata celui care,
A fost tanarul acesta ce te-a cules de pe cale.
Domnul, este Creatorul, care a facut pe om,
Si El, a facut femeia, sa-l ajute orisicum.
Mirele, el te-a gasit si te vrea la locul tau,
Langa el ca sa te aiba si la bine si la rau.
Si spre ceruri se ridica, doar un glas din amandoi,
Cerand binecuvantarea si ajutorul Domnului.
Caci in fata viitorul celor doi ce sunt aici,
Nu il stie decat Domnul, ce traieste-n veci de veci.
Pentru mire ce in viata, ruga spre cer a-naltat,
I s-a implinit dorinta, ce atat a asteptat.
Si a gasit floarea care o ochise mai demult,
Pregatit sa o culeaga dupa planul celui sfant.
Si daca aceasta floare fica mea ea se numeste,
Noi ne bucuram cu totii si Isus aici soseste,
Si El face unitatea celor doi aici de fata,
Ca sa fie o familie binecuvantata-n viata.
Sfaturi ati primit aici si ati luat exemple-n toate,
Vor fi bune sa le stiti, dar mai mult,Domnul El poate,
Ca sa va ajute-n viata sa treceti prin incercari,
Sa razbiti doar amandoi, peste valuri si dureri.
Dumnezeu, care cunoaste ce vrea pentru casa voastra,
Va da binecuvantarea, iata in prezenta noastra.
Si voi doar sa o pastrati, cu o inima aleasa,
Iar pe Domnul sa-l aveti, parte la a voastra masa.
Veti zidi pe temelia ce Isus Cristos a pus-o,
Daca veti avea Cuvantul pe calea ce ati ales-o.
Si veti lua si o decizie, numai dupa voia Sa,
Plini de pacea Lui prea sfanta si iubire pururea.
Cu dragostea ce nu te lasa sa fi mut cand ai fost dus,
Sa treci pragul de rabdare ce in fata ti-a fost pus.
Si nici nu te oboseste, langa cel ce ti s-a dat
Sa iti fie sot aicia, pana-n cerul minunat.
Ca voi doi aveti acuma mari raspunderi si poveri,
Cand treceti prin valuri grele, sa cereti de sus puteri.
Si cel care tine-n mana, viata si fiinta voastra,
Stie cat sa lase greul, dar si partea cea frumoasa.
Si puntea care este pusa peste ape-nvolburate,
O sa treceti cu Isus care le cunoaste toate.
Ca sa dati de fericire, veti cauta zi dupa zi,
Cand credeti ca e aproape, ca naluca va pieri.
Fericirea-i o himera, nesatula sa inghita,
Pe cei prinsi de valul lumii si au mintea ratacita.
Doar Isus poate aduce adevarata bucurie,
Si te face fericit, cand Il lasi cu tin sa fie.
El stie ce-i fericirea, care-i calea ei aici,
Este pe cararea strampta pe care tu vrei sa pleci.
Ea este batatorita, de acei ce-s credinciosi,
Care au mers dupa Isus plini de pace bucurosi.
Da aceasta-i fericirea, sa te despartesti de lume,
Sa fie Domnul cu tine, sa fi plin de-ntelepciune.
Sa puteti intra-n Cetate, unde sunt cei fericiti,
Ca pe Isus au in frunte si acolo-s mantuiti.
Sa vreti si voi azi a merge si noi ne vom bucura,
Daca pe Isus in toate ajutor Il veti lua.
Cu rabdarea, treceti marea, de-ncercari aici in viata,
Dar cu Domnul voi veti trece peste tot cu El de fata.
Si in tara minunata ce scriptura o arata,
Veti putea sa fiti acolo cu toti din familia voastra.
Deci noi dorim sa ramana Domnul pentru totdeauna,
Cu voi peste vremuri multe si sa va deie si cununa.
Puneti multa straduinta, ca sa placeti numai Lui,
Caci familia e facuta ca sa placa Domnului.
Scopul, este mantuirea,pentru veci in cer odata,
Dar aveti o datorie, ascultare, viata toata.
Sa legati funia in trei, cu Domnul Isus in credinta,
Dragostea va va uni in marea fagaduinta.
Si la bine si la greu, uniti cu inima mereu,
Si in cer si pe pamant, sa slaviti pe cel prea sfant.
Binecuvanteaza-i Doamne, la altar cand azi sosesc,
Sa fie uniti cu Tine, prin harul Dumnezeiesc.
Fa ca unitatea lor sa aiba a Ta sfintire,
Harul Tau si voia Ta, sa ii duca-n vesnicie.
De acuma tot asa peste vremuri si soroace,
Pana cand suna-va clipa si la Tine o sa plece.
Aducem cu toti marire, ne-nchinam in fata Ta,
Si o mare multumire, glorie, slava pururea.
Ca esti prezent printre noi si vei fi cu acestia doi,
Care astazi Te doresc si la Tine ei sosesc.
Amin