Au trecut secole de-atunci,
mulţimi de generaţii fără viaţă au trecut,
s-au dus fără să simtă-n suflet
măcar o licărire de speranţă:
oameni de lut ce au rămas doar lut.
Pe-atunci,se povesteşte c-a trăit în lume,
un om ciudat,ce avea umbra zdrenţuită...
ruptă,schilodită.
L-au întrebat cei ce mureau pe lângă el:
"- Cum ai ajuns aşa?Cum umbra ta
nu-i ca a noastră?Cum nu-i ca tine,
cum nu-i la fel?"
Nedumeriţi,strigau în cor:
"-Cum de arat-aşa:c-un gol în dreptul inimii,
c-o mână ruptă şi fără un picior?"
El le-a răspuns în felul următor:
"- Mă întorceam acasă din război,
din cruciadă,
şi eram singur,obosit şi trist
şi nu mai aveam scut,
nu mai aveam nici spadă;
aveam la mine doar un suflet mut
de câtă ură a putut să vadă.
Atunci... ei m-au înconjurat...
Demoni cu măşti de lupi
ieşiţi din gânduri născute-n bătălii,
turbaţi,m-au atacat...
- Isuse,nu mă lăsa să mor!
eu am strigat
şi-atunci Regele meu,Isus Cristos,
în El m-a îmbrăcat.
A suferit doar umbra mea:
o mână ruptă,fără un picior,
căci lupii n-au putut muşca din mine,
au sfâşiat-o doar pe ea."
Semenii săi s-au tulburat
şi frica le-a îmbătrânit deodată feţele,
cu toţii auziseră de-acest Isus
dar n-au ştiut că El e Regele.
Timid,unul din ei l-a întrebat
pe omul cu umbra zdrenţuită:
"- Mai ai un gol în umbra ta,
acolo-n dreptul pieptului,
ce parcă o inimă imită...
tot lupii au muşcat din ea?"
"- Nu,-a răspuns creştinul-
golul acela eu l-am decupat
şi l-am împachetat frumos.
A fost cadoul meu umil
de ziua lui Cristos."