Gandul departe ma duce
Si-adanc ma-nfior
Cand vad un Om cu o cruce
Si rani care dor!
Aud zarva de gloate
Si-un urlet grozav,
Vad un bici cum loveste
Un trup slab si firav.
Peste tot, jos pe pamant,
Vad ura si lacrimi,
Aud un popor condamnand
Un Om fara patimi.
Cat de departe a ajuns
Omenirea de vechea ei stare!
Pacatul incet a distrus
Tot ce a fost sfant si valoare!
Exista oare cineva
Sa salveze lumea condamnata,
Sa poata curati ura din ea
Sa recladeasca cetatea ruinata?
Iata...apare un Om
Ce pacatul omenirii il duce.
El trece pe uliti domol
Purtand pe umeri o cruce.
Se poticneste si cade mereu
Sub povara prea grea de pacate,
Plangand, urca incet si cu greu
Sub potopul de lovituri,printre gloate.
Omul si Dumnezeul Isus
Sta pe lemn atarnat,
Unde de bunavoie S-a pus,
Cu trupul Lui fara pacat.
Ii vad parca ochii senini
Atat de plini de iubire!
Trupul de rani este plin
Caci atat a platit pentru mine.
Pe cruce, Isus iubeste si iarta,
Spaland cu sangele sfant,
Omenirea profund vinovata
In fata Celui ce-n veci este sfant.
Iubirea incet, incet, se scurge
De pe crucea de chin si durere.
O inima de mama se frange,
Iar omenirea se scalda-n placere.
Sangele sfant al lui Isus
A curatit orice urma de vina.
Tatal spre noi Si-a intors
Privirea-I de dragoste plina.
Ce dar minunat a primit
Intreaga omenire pierduta!
Isus pentru ea s-a jertfit
Ca sa devina curata si sfanta.
A recladit Cetatea Iubirii
Pe locul de ura-mbibat
Si a pus puterea invierii
In trupul dominat de pacat.
Iar eu, mai tarziu am ajuns,
Smerita, la crucea durerii.
Atunci am primit iertarea de sus,
Pacea si bucuria-nfierii.