Aseara-am stat indurerata
privind spre zarile senine
si ma-ntrebam ingandurata:
de ce-ai plecat de langa mine?
Iar harfa mea pe care-adesea
din taina inimei am spus;
pe care s-au nascut in planset
si-n doruri sfinte de nespus,
atatea cantece de jale
si strigate de bucurie,
chemari de dragoste fierbinte
si bocet trist de elegie,
statea uitata, parasita
si fara viata intr-un ram,
in timp ce eu privind spre ceruri
la Tine,dragul meu,visam
Si ma simti atat de mica,
de parasita, de uitata,
de parca-n casa din Betania,
Isuse, n-ai fi fost vreodata!
Atunci am izbucnit in lacrimi
si-ntr-un suspin sfasaietor
strigat-am: “Unde esti iubite?
in care cer? pe care nor ?
Spre care zari nemarginite
Te-ai dus, pe aripi inaltat?
Sub care bolti albastre, pure,
de ingeri,esti inconjurat?
Spre care lumi necunoscute
Te-ndrepti cu ostile ceresti,
ca alte fiinte-nestiute-
la randul lor,sa mantuiesti?
Iubirea Ta neasemuita
spre care noi dureri Te-ndrepata?
spre care moarte , mai cumplita
ca cea ce-ai suferit odata?
Ce chinuri noi ,mai mult mai crude,
va trebui sa ma suporti?
Si-n pieptul tau ce jale adanca
si ce suspini ai sa mai porti?
Cu ce?Si care Magdalena
picioarele iti va spala?
O,Domnul meu!e-atat de groaznic
la toate-astea-a cugeta!
Si-am plans amarnic, multa vreme
cu fata-ascunsa-n iarba moale
si-au plans cu mine pomii-n floare
cu lacrimi roze de petale
Si-n linistea desavarsita
-sub bolta-nalta , instelata-
am auzit suspinul tainic
din inima-Ti indurerata.
Pe care unde nevazute
trimisu-mi-ai suspinul Tau?
sau ai venit chiar tu,iubite!
sa-mi curmi durerea fara frau?
Arata-Te!
O, lasa-mi ochii
sa-si potoleasca foamea lor
si setae care arde-n pieptu-mi
si-n sufletu-mi strapuns de dor!
O, potoleste-mi Tu,Isuse,
vartejul dragostei in mine
si iuresul starnit de dorul
de-a fi intruna langa Tine.
O, potoleste-mi Tu simtirea
ce geme-n pieptu-mi dureros
si clocoteste ca talazul
ixbit de tarmul cel stancos….
….Dar, nu1 suspinul dulce,jalnic
n-a fost al Tau!
Suspinul stins
a rasunat din harpa trista
de care vantul s-a stins.
Doar coardele, prin care-n taina
zefirul mana si-a plimbat
au murmurat motivul dulce
cantat de mult…si-acum uitat!
Chemarea dragostei divine;
suspinul cald, nepotolit,
nascutu-s-a din contopirea
zefirului indragostit
cu harfa trista si stinghera
uitata-n ramul inflorit,
cum m-ai uitat si Tu pe mine.
Isuse, iubitul meu iubit!