Dimineaţa s-a ivit ca o uimire,
Ceasul a sunat şi visul mi-a-ntrerupt,
Soarele zâmbind la geam îmi dă de ştire,
Ca o nouă zi a-nceput.
Aş mai vrea să stau în pat,dar nu se poate,
Mă ridic şi mă spăl iute pe obraji,
Vreau să fiu un bun exemplu-n tot şi-n toate,
Vreau să fiu cuminte şi azi.
Dimineaţa-i multă zarvă-n toată casa,
toţi alearga-n colo-ncoace şi-s zoriţi,
Mama fierbe ceai şi-n grabă pune masa,
Să nu-ntârzie la servici.
Surioara mea,ce mica,plânge-ntr-una,
Nu-şi găseşte nicăieri un ciorăpel,
Tata bombăne,căutându-l supărat,
Că l-a ascuns,din nou,Azorel.
Fiecare este gata de plecare,
Dar în mintea mea,un gând m-a fulgerat,
Mi-am dat seama că în graba noastră mare,
Am uitat ce-i mai important .
Cum să-ncepem ziua fără rugăciune,
Fără să vorbim cu Domnul,cum plecăm?
Îi opresc pe toţi,la usă şi le spun că :
“Este timpul să ne rugăm ! “