1. Isus luceşte ca un soare
În cerul sfânt cu heruvimi
Dar parcă mai frumos îmi pare
Stând în grădina cu măslini.
Cor: /: Isus e veşnică lumină
Astăzi Te chemăm să vii la noi
Du-ne la Tine în grădină
Învaţă-ne să ne rugăm. :/
2. Grădină binecuvântată
Loc sfânt al rugii pe pământ
Tu ai rămas întunecată
În bezna sutelor de ani.
3. Tu stai în noaptea părăsită
Creştinii nu te mai cunosc
Pe poarta de măslini umbrită
Puţini sunt cei ce mai păşesc.
4. Aici e cheia biruinţei
Puterea-ntregii lui vieţi
Aici sunt zorii suferinţei
Sunt zorii sfintei dimineţi.
5. Azi rugăciunea e uitată
Iar necredinţa face zid
Puterea Ta nemăsurată
În nepăsare o închid.
6. De vrei să mergi iubite suflet
La Golgota să te închini
De vrei să înţelegi iubirea
Să treci întâi pe sub măslini.
7. Cu Domnul tău în rugăciune
Să stai măcar un ceas de zi
Şi viaţa toată Lui ţi-o spune
Şi tu atunci vei birui.