1.O, Doamne mare, când privesc eu lumea,
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Fiinţele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt:
R://: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor:
Ce mare eşti, ce mare eşti! ://
2. Privirea când mi-o-nalţ şi văd minunea:
Mulţimea astrelor ce-alerg pe cer,
Măreţul soare, cât şi blânda lună,
Plutind, ca mingi de aur, prin eter.
3.Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă
Şi când zăresc mulţimea de-ndurări;
Pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit într-una
Şi i-a condus prin binecuvântări.
4.Şi-l văd pe Domnul pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste şi har.
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Şi mântuirea ce mi-o dă în dar.
5.Când mă apasă sarcini mari şi grele,
Când trist mi-e sufletul pân` la mormânt,
El se apleacă plin de mângâiere,
Mă face liber de-orice legământ.
6.Când Domnul Sfânt va reveni-n mărire
Şi când voi sta uimit în faţa Sa,
Eu voi striga în sfântă adorare:
“Ce mare eşti, ce mare-i slava Ta!”