O corabie pluteste

O corabie pluteste
Lin pe lacul argintiu;
Nici un nor nu se zareste
Sus pe cerul azuriu.
Insa,iata ca ,deodata,
Cerul prinde-a se-nnegri
Si furtuna-nfuriata
Si incepe a mugi.

In corabia ce mica
Valuri mari acum izbesc:
Calatori plin de frica
Tot mai mult se ingrozesc.
Printe cei ce-ncolo-ncoace
Se framanta ne-ncetat,
Doarme Unul plin de pace:
De puterea-I au uitat.

Spre Acela ei se-ndreapta;
"Cum!Nu-Tipasa ca perim?"
Iar Isus Se si desteapta;
"Fara gura!"L-auzim.
Si furtuna se opreste;
Ce tacere s-a facut!
Cu blandete-i dojeneste
Ca-n El nu s-au increzut.

Cat de-adesea ,plini de teama,
Si noi mult ne zbuciumam ,
Caci puterea-I fara seaman,
Lesne ,lesne o uitam1
De el ,Domnul si Pastorul,
Nercurmat sa ne- amintim ,
El ne este ajutorul,
Nu ne lasa sa perim!