1.Când va începe nunta noastră
În dimineaţa fără nori;
O, când va-ncepe nunta noastră,
În dimineaţa fără nori
/: Va fi lumină şi splendori. :/
2.Când faţa Ta strălucitoare ,
Isuse drag, se va ivi;
De faţa Ta strălucitoare
S-or stinge stele, lună, soare,
/: Lumina Ta le-a copleşi. :/
3.Noi îmbrăcaţi în alb şi soare,
Uimiţi de cerul Tău slăvit
Străluminaţi de-un veşnic soare
Cântând Ţi-om pune la picioare
/: Cununa harului primit. :/
4.Când vom zbura spre cer Isuse
Aleşii tăi de pe pământ,
Când sus în ceruri o, Isuse,
Vom sta în slăvile nespuse
/: La masa Ta o, Mire sfânt. :/
5.Ah, bucuriile-ntâlnirii
Ce-n suflet, Doamne, vom simţi,
Ca bucuriile-ntâlnirii
Şi fericirea fericirii
/: N-a fost şi nici nu va mai fi. :/
6.O, adă clipa aşteptată
Când vom pluti strălucitori;
Adu-ntâlnirea aşteptată,
Şi nunta noastră minunată
/: Din dimineaţă fără nori. :/