Nu mai spune-a ta durere, frate, nimănui!
Povesteşte-I tot necazul numai Domnului!
N-alerga cu grijurile tale sufleteşti
Nici la prieteni, nici la oameni, să le povesteşti!
Oamenii nu pot s-aline suferinţa ta,
Prietenii nu pot s-ajute orişicui ar vrea,
Însă Cel din veşnicie binecuvântat
A venit întotdeauna la câţi L-au chemat.
De plângi astăzi şi te doare, mâine vei cânta;
Cel ce ştie-a face rana o va vindeca.
Nu pierde curajul, frate, nu te întrista!
Rana ta nu e spre moarte, ci spre slava Sa.
Şi când tu vei înţelege, vei dori mereu
Pe Acela ce nu uită de poporul Său,
Căci obrajii tăi cu lacrimi au fost adăpaţi,
Dar în veşnicia slavei vor fi mângâiaţi.
Deci, te du la Domnul, frate, El te-a ridica!
Rana ta cea grea de moarte o va şi lega.
Şi astfel vei fi de-a pururi de El uşurat,
Căci aşa cum El lucrează nimeni n-a lucrat!...
Doamne, peste-a noastră faţă, toarn-al Tău alin!
Peste ceaţa vieţii noastre toarn-al Tău senin!
Doamne, varsă-a Ta putere, mângâierea Ta!
Peste noi întinde-Ţi braţul, dă-ne pacea Ta!