Mi minor
Mergând Isus cu crucea-n spate,
Pe Golgota sus,
Femeile îndurerate
După El, au plâns.
Isus a zis: „Nu mă plângeţi
Pe Mine! Eu vă spun curat:
Dacă cu pomul verde fac asta,
Ce-o fi cu cel uscat?"
Cădea mereu, sub greul crucii
Care-L apăsa,
Dar nici unul dintre mulţime
Nu L-a ajutat...
Iar când, la Golgota, ajuns-a,
Pe-o cruce L-au întins;
Cu piroane L-au ţintuit,
Cu suliţa L-au împuns...
Batjocorit şi plin de milă,
Isus Se ruga:
"Tată, iartă-i de-a lor vină
Căci ei nu ştiu ce fac".