Urcau apostolii cu Domnu-n frunte
Pe coama Muntelui Maslinilor.
Ei nu stiau ca in curand pe munte
Se vor desparte de speranta lor.
Ei nu stiau ca ultimele-I sfaturi
Si promisiuni din lume-I ascultau.
Simteau in schimb, tristete grea in piepturi,
Minore simfonii ei ascultau...
Iesind inspre Betania, afara
Pe toti cu drag i-a binecuvantat...
Si-n timp ce-i invata, a cata oara ?
Deodata lin la ceruri S-a ‘naltat.
Cu ochii pironiti in sus privira
Cum tot mai sus spre zari se ridica.
Dar norii pe Isus L-acoperira
Se tot uitau sa-L vada cum pleca...
Pe cand scrutau cu-atata nostalgie
Doi ingeri au venit, i-a ‘nstiintat
C-asa cum a plecat spre vesnicie,
Va reveni la fel ce-minunat.
Simion Buzduga* Iunie ‘95