Mama

Do minor

Mama! Întâia privire-ostenită pe chipu-ţi plăpând;
Întâiul cuvânt ce-l vei spune, cu drag, în curând;
Întâiul surâs, tăinuit în dureri mult, prea mult;
Întâiul cânt dulce, pe frunte întâiul sărut,
Întâiul scump dascăl cu primul cuvânt este ea,
Mama, ce-n braţe te ţine cu drag! Da, mama ta!...

Cor:
Mama-i izvor nesecat
De iubiri şi trăiri sufleteşti;
Sfânt râu de viaţă-n transfer
Spre cei ce sunt fii pământeşti;
Căldura şi lucru şi veghe
E mama în ceasuri târzii,
Nopţi albe trăite în zbucium
Să dea un alin la copii...

Mama! La pieptu-i, pe braţe, adesea ea-ţi va fi scut;
Ţi-i primul prieten spre care priveşti azi tăcut
Şi parcă ai vrea ca să-i spui, printr-un zâmbet uşor,
Ceva ce în suflet ar face-o să ardă de dor
Cum tu, când vei creşte, model de respect printre mulţi,
Vei fi, şi chiar primul vei spune: „De mamă s-asculţi!..."

Cor:
Mama-i povaţă, mustrare,
Iertare şi sfaturi cu drag;
Chemări şi-ndrumări către-o ţintă
Ideală în anii şirag;
Mama-i departe şi aproape,
Fiinţa cu-aceleaşi dorinţi
Cu inima jar din puţine puteri
Printre lacrimi fierbinţi.

Mama! Întâiul cald leagăn sub ochi luminoşi, sclipitori;
Întâia iubire ca roua curată de flori.
Deci, numai o mamă ţi-i dată s-o ai aici jos
Spre care-ţi îndrepţi astăzi privirea, şi-n chipu-i frumos,
Găseşti un alin, un îndemn, un cuvânt iertător
De mama sublimă ce-n brate te ţine cu dor.

Cor:
Mama-i fiinţa dorită,
La bine şi-n grele dureri...
E singurul suflet în care
Mai poţi să găseşti mângâieri;
Mama-i rugi sfinte-nălţate
Cu gânduri curate în sus,
Nădejdi ancorate la ţărmul
Iubirii cu drag în Isus.