Mai este, la sfârşit, o judecată, o cumplită judecată de apoi,
Când trebuie, pe drept, să-şi ia răsplata
Cum a lucrat, oricare dintre noi...
Noi nu murim, când inima-ncetează:
Lăsăm în urmă tot ce-am scris şi-am spus
/: Dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
Mereu dă rod când noi de mult ne-am dus. :/
Avem copii, şi-i creştem după vrere;
Avem elevi, şi-i învăţăm ce vrem;
Avem o turmă-n grijă şi-n veghere
Şi-ntreaga lor răspundere avem!
Căci ei vor fi, în lume şi-n viaţă,
Aşa cum noi le-am spus şi arătat...
/: Iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
Şi-un lung popor de-acum de noi format... :/
Îi creştem buni, la fel şi ei vor face;
Îi creştem rău aşa vor îndruma.
Noi îi îndreptăm înspre război sau pace,
Rând după rând, pe câţi ne vor urma
Şi-abia atunci, la marea judecată,
Vedea-vom toţi uimiţi, cu-adevărat,
/: Cât a salvat o creştere frumoasă,
Cât a ucis un suflet blestemat... :/
O, voi cei mari, răspunzători de gloate:
Părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
Voi, veţi purta răspunderile toate!
Voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi!
De-aceea, pentru toţi ce ne urmează,
La marea judecată de apoi,
/: Cu ochi uimiţi, oricare o să vadă
Cât rău sau bine a-nceput cu noi... :/