Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut
Acele vremi de pocăinţă,
Când în al dragostei sfânt jar,
Zideam altar după altar
Iar Duhul Sfânt ne aduna,
Când la sclipitul stelelor
Ne întâlneam cu atâta dor
O, dulce-i vremea stăruinţei.
Mai adă, Doamne, şi azi oameni ca-n trecut
Mai adă, harul de-altă dată,
Mai adă, Doamne, aceia fraţi
În umblet şi-n suflet curaţi,
Cu constiinţa nepătată,
Ce zi şi noapte se rugau
Şi chiar la moarte se duceau
Pentru credinţa adevărată.
Mai adă, Doamne, acelaşi dor de casa Ta,
Mai adă aceeaşi sete sfântă.
Când înaintea zorilor
L-al casei Tale sfânt pridvor
Ne întâlneam Isuse, dragă,
Împinşi de-acelaşi sfânt fior
Ne adunam l-al Tău izvor
Şi ne zideam casa pe stâncă.
Mai adă, Doamne, şi azi semne şi minuni
Ce le făceai Tu altă dată,
Căci de vei zice un Cuvânt
Bolnavii vor sări cântând,
Şi-Ţi vor aduce osanale
Şi-oricât ar fi boala de grea,
La glasul Tău s-or vindeca,
Mai vino iar, Isuse-n vale.