Poate aşa ţi-e scris să suferi

Poate aşa ţi-e scris să suferi,
Doar lacrimile prietene-ţi sunt.
Poate viaţa-i zbuciumată
Şi-ntrebi: Isuse, până când ?

Refren:
Nu uita şi pentru tine va fi soare
Dar să veghezi în orice ceas
Greul să nu te doboare
Hai mai fă, mai fă încă un pas.

Să învingi trebuie luptă
Dar nu cu ură tu să lupţi
Ci-n genunchi, în rugă sfântă
Cu dragoste vrăjmaşul să-nfrunţi.

Isus ştie ce-i amarul
Durerea, chinul, lacrima.
A băut întreg paharul,
Luptă, biruinţă-ţi va da.