Priveste in juru-ti ce farmec sublime :
Natura tresalta si canta !
De mii de miresme vazduhul e plin
Si pasari in zbor se avanta !
E iar primavera. Paduri si campii
O mantie noua imbraca.
Spre ceruri se-nalta divine-armonii,
Caci nimeni nu poate sa taca !
O, vino cu mine, pe camp s-alergam,
Sub razele calde de soare !
Din iarba inalta cu drag s-adunam,
Din multele flori, cate-o floare !
Cu bratele pline de-atatea culori
Spre “Dealul iubirii” ne-om duce…
Dar, vai ce tablou trist ! ma trec reci fiori
Isus e atarnat pe cruce.
De-o parte si alta mai sunt 2 cruci
Infipte-n pamant, ca sa poarte
Doi oameni de rele ca 2 naluci
Cu-aceasta osanda de moarte !
Dar unul se-ntoarce din cei 2 talhari
Spre Cel ce in chinuri se zbate :
- “ Desi am pacate prea multe si mari
Ma iarta, Te rog, de se poate.
Si-apoi, cand odata in slava-I veni
Adu-ti si de mine aminte…”
- “ Chiar astazi cu Mine in Rai tu vei fii,
Iertat prin a tale cuvinte. “
“Mi-e sete” se-aude iar blandul Sau glas,
Si-ntind inspre El un burette.
Amara e fierea. Atat a ramas
Din apa ce omului dete ?!
Deodata privirea si-o apleaca in jos
Lasand capu-n pieptu-I sa-I cada
Asa sus pe cruce se stinge Hristos
Si multi sunt prea dornici s-o vada !
Doar florile-si lasa corola-n pamant
Si ziua lumina-si ascunde ;
Fug pasari zorite pe aripi de vant,
Durerea in toate patrunde.
C-o trista pornire sutasul cait
Pricepe acum grozavia :
Ca Omul Acela ce-n chin S-a sfarsit
Nu-I unul de rand, ci-I Mesia !
E-o liniste asa adanca
Nu se aude nici in glas
Mormantul gol sapat in stanca
Isi doarme ultimul sau ceas.
In jurul pietrei sigilate
Preotii paza tare-au pus
Sa nu-ndrazneasca unul, poate
Sa fure trupul lui Isus.
Deodata noaptea se despica
De fulgerul ce-a luminat
Ostasii cad pe jos de frica
Pamantul s-a cutremurat.
A inviat Hristos, Mesia !
Toti ingerii tresalta-n cor :
“ A Domnului Sfant e taria
Si slava-n veci vecilor !”
In zori, spre Dealul Capatanii
Se-ndreapta sfintele femei
E ziua-ntai a saptamanii
Dar nu cunosc odihna ce-i.
Cu bratele prea incarcate
De multe si frumoase flori
Cu inimile-nfiorate
Isi poarta pasii lor usori
“ Cine va da in laturi oare
Lespedea grea de pe mormant ?
Noi, nu vom fii, oricum in stare
Si oameni primprejur nu sunt.”
Dar au ajuns. Si ce vad ? Iata…
Parca-I vedenie ori e vis ?
Piatra deoparte-I aruncata
Mormantul poarta si-a deschis.
Femeile se inspaimanta,
Caci nu-nteleg ce s-a-ntamplat
Cand iata un Inger le cuvanta :
“Isus Hristos a inviat!
Plecati degrab’ cu-aceasta veste
Si spuneti-o la ucenici :
Ca printre morti, El nu mai este;
Sa nu-L mai caute aici! ”
Langa mormantul Sau din gradina
Maria plange cu amar
De jale inima-I e plina
Tot cautandu-L in zadar.
- “Unde e Domnul meu ?” – intreaba –
“Spuneti-mi in ce loc l-ati pus ?
Si voi pleca apoi degraba
La Preaiubitul meu – Isus!”
- “Rabuni ! Scump Isus, ai inviat ?!”
- “O, nu ma atinge Maria
Caci nu m-am suit la Cel Bun
Si totusi azi vreau sa va spun tuturor bucuria :
Tu spune-le ca-n Galileea
Acolo Ma voi arata
Nu numai lor, ci si l-aceia
Ce-or crede invierea Mea !”
De lacrimi siroaie se scurg pe obraz
De inima ‘ntruna-ti suspina;
De-l cauti pe Domnul in groapa si azi,
Isus te asteapta in gradina.
La fel ca Maria, genunchiu-n pamant
Si-ntreaga fiinta o pleaca
Acel ce-a fost mort si-a-nviat este Sfant
Si vrea tot la fel sa te faca !
O vino degraba, pe ganduri nu sta
Te smulge din relele firii !
Caci si pentru tine, pe crucea cea grea
S-a scris : “simfonia iubirii”.
Biserica, astazi te-nalta mai sus
In fapte, in rugi si-n putere !
Viata sa-ti fie – vrea Domnul Isus –
O vesnica zi de-nviere !