Prezentare generala a Epistolei catre Efeseni

(1 Vote)
Mi-am dat seama, pe masura ce am studiat diferite carti ale Bibliei, ca acei comentatori care scriu despre o carte o lauda, inevitabil, ca fiind cea mai importanta, cea mai profunda, cea mai relevanta carte din toata Scriptura. Epistola catre Efeseni nu face exceptie de la acest fapt. William Barclay, in comentariul sau asupra cartii Efeseni, o numeste "Regina Epistolelor". Armitage Robinson, in comentariul scris pe la cumpana dintre secolele XIX si XX, l-a numit "coroana operelor Sfantului Pavel". Mergand si mai departe inapoi in istorie, poetul englez Samuel Taylor Coleridge, care a fost citat de Barclay, a numit epistola "ce mai divina compozitie a omului". Si aceasta deoarece, asa cum credea el, ea cuprinde, in primul rand, acele doctrine specifice crestinismului si acele invataturi comune lui care se gasesc si in alte religii. John Macay, fost rector al Seminarului Teologic Princeton, care fusese convertit in tinerete prin citirea si studierea cartii, numeste Epistola catre Efeseni "cea mai mareata, cea mai matura si, pentru timpurile noastre, cea mai relevanta dintre scrierile lui Pavel." "Aceasta epistola este muzica pura", a spus el. Ruth Paxson, a numit Efeseni "Marele Canion al Scripturii", in sensul ca te uimeste cu frumusetea ei si pare de necuprins celui care doreste sa o studieze.
Ei bine, aceste superlative vor trebui sa ramana in picioare sau sa se prabuseasca in masura in care merita acest lucru, desigur, insa ideea pe care doresc sa o subliniez, la inceputul studiului acestei carti, este ca daca epistola catre Efeseni este profunda si adanca, relevanta si plina de sens, nu se datoreaza faptului ca ea prezinta doctrine misterioase care sunt aproape insondabile si care ne-ar fi complet necunoscute daca n-ar exista aceasta carte, ci pentru ca ea prezinta, in cel mai simplu si mai convingator limbaj, acele doctrine care sunt fundamentale intregului crestinism. In opinia mea, atractia acestei epistole sta in faptul ca ea prezinta doctrinele fundamentale ale crestinismului intr-un mod cuprinzator, clar, practic si atractiv. Sau, pot s-o spun intr-alt fel. Doctrina centrala in aceasta carte este cea a Bisericii ca noua societate a lui Dumnezeu. Si exista, pornind de aici, o ratiune prin care toate celelalte doctrine pe care le-am mentionat, precum si altele pe care le vom mentiona pe parcurs, toate celelalte doctrine, se aplica Bisericii. Iar pe masura ce le vom studia vom descoperi, asadar, aplicatia lor practica pentru noi, cei care incercam sa traim ca noua societate a lui Dumnezeu in aceasta lume. Aceste doctrine ne spun cine suntem, cum am ajuns la acest statut, ce vom fi si ce trebuie sa facem acum, in lumina acestui destin. John Stott scrie: "Intreaga epistola este, astfel, o minunata combinatie intre doctrina crestina si datorie crestina, credinta crestina si viata crestina, intre ceea ce a facut Dumnezeu prin Hristos si ceea ce trebuie sa facem noi in consecinta".

Epistola le este adresata efesenilor, iar acest lucru prezinta o problema, cel putin pentru unii cercetatori, deoarece expresia "in Efes" care apare in primul verset nu este prezenta in trei dintre cele mai timpurii manuscrise: Codex Vaticanus, Codex Sinaiticus si papirusul Chester Beatty, papirus care le este anterior celor doua codexuri. Problema nu este doar ca lipseste expresia "in Efes". Una dintre caracteristicile importante ale acestei carti, care o deosebeste de cele mai multe dintre celelalte epistole ale lui Pavel, este aceea ca aceasta nu contine salutari personale. Epistola catre Romani contine un intreg capitol de salutari personale iar Pavel nici nu fusese inca la Roma. Acelasi lucru este valabil si pentru 1 si 2 Corinteni, Galateni, Filipeni, Coloseni, precum si pentru alte carti. Efeseni nu contine asa ceva. Si totusi, cunoastem din prezentarea calatoriilor lui Pavel, pe care o avem in cartea Faptelor Apostolilor, ca Pavel a petrecut doi ani in acest oras. Un timp indelungat, foarte indelungat pentru lucrarea sa de natura itineranta. Fara indoiala ca stia multi, multi oameni in orasul Efes. El a scris aceasta carte, dupa cum credem, ceva mai tarziu, pe cand se afla in inchisoare. El spune lucrul acesta in primul verset din capitolul trei.

Ce era orasul Efes? Era capitala Provinciei romane Asia. Era situat pe raul Caystar, nu departe de coasta Marii Egee. Raul era navigabil pana la Efes, prin urmare Efesul era un port bine protejat si foarte important. A devenit un centru comercial, negustoresc, si unul de comunicare. Era cea mai importanta veriga intre Roma, la vest, si toate celelalte provincii de la est. Produsele de consum treceau pe aici. Natiuni si rase de oameni se amestecau pe strazi: evrei si pagani, sclavi si oameni liberi, greci si romani. Toti acestia se aflau acolo, in acest oras Efes. Efesul era un oras materialist.
De asemenea, era si un centru spiritual. Lucrul cu care se mandreau cel mai mult efesenii referitor la orasul lor era maretul templu al Dianei sau Artemisei, care se afla la marginea orasului si despre care se credea, chiar si atunci, ca este una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Era o structura imensa. Inregistrarile indica o lungime de 130 metri, o latime de 67 m si o inaltime de 18 m. Iar ca sa va dau un termen de comparatie, pentru a putea intelege cat de mare era acest templu, acesta era mai mare de patru ori decat Partenonul grecesc din Atena. Prin urmare, era o constructie imensa. Avea coloane uriase si, mai presus de orice altceva, avea un tezaur in care mari sume de bani erau depozitate, astfel ca a devenit, de fapt, banca Asiei. A fost construit deoarece efesenii credeau ca o statuie deosebita a zeitei Diana sau Artemis a coborat din cer. Iar aceasta statuie era venerata acolo, la Efes. La templu slujeau sute, daca nu mii de preotese care erau, de fapt, prostituate sacre.
Acesta era orasul in care Pavel a venit in cea de-a treia sa calatorie misionara; a facut o scurta vizita acolo, mai intai, in cea de-a doua sa calatorie misionara, iar apoi a stat acolo pentru o perioada de mai bine de doi ani, in cea de-a treia sa calatorie misionara. In acest oras Dumnezeu dorea sa-si intemeieze o biserica crestina credincioasa. Si crestinilor din acest oras le-a fost scrisa aceasta Epistola catre Efeseni. Aceasta carte pe care avem de gand s-o studiem acum cu atentie.

Pavel incepe prin a se identifica pe sine ca "un apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu." Este un mod foarte interesant prin care se prezinta pe sine. Daca Efeseni a fost scrisa la Roma, asa cum credem, spre sfarsitul lucrarii si slujbei lui Pavel, atunci ar fi fost posibil sa se prezinte pe sine intr-un cu totul alt mod. Pavel ar fi putut incepe reamintindu-le efesenilor toate acele multe lucruri pe care le-a facut in slujba lui Isus Hristos. Totusi, Pavel nu face acest lucru. Pavel se prezinta pe sine asa cum, in felul sau caracteristic, o face in alte epistole spunand, inainte de toate, ca el este un apostol al lui Hristos, iar apoi, ca este un apostol al lui Hristos prin voia lui Dumnezeu. Un apostol era, desigur, unul pe care Isus, El Insusi, l-a ales sa fie un recipient al revelatiei nou-testamentale si un proclamator oficial al acelei evanghelii. Apostolii, in general, erau aceia care fusesera ucenicii lui Isus Hristos si care petrecusera timp cu El in vremea cat a fost in trup. Insa au fost si altii, iar unul dintre acestia este Pavel. Domnul l-a chemat si l-a insarcinat atunci cand era pe drumul Damascului, mergand sa-i persecute pe crestini. Domnul Isus i-a schimbat complet viata, i-a dat o cu totul alta directie iar de atunci incolo Pavel a fost omul lui Dumnezeu, apostolul lui Dumnezeu care trebuia sa duca mesajul mantuirii comunitatilor dintre neamuri.
De aceea, cand Pavel se prezinta pe sine ca un apostol al lui Hristos Isus, noi trebuie sa privim acest lucru cu toata seriozitatea. Cu alte cuvinte, aceasta carte pe care suntem gata sa o studiem nu este la fel ca alte carti care au fost scrise de barbati sau femei. Carti pe care le putem citi si care sa ne placa, daca le gasim placute si daca avem ce invata din ele sau pe care le putem respinge daca decidem ca ceea ce contin nu ne ajuta. Aceasta carte nu este la fel. Daca Pavel scrie aceasta carte in calitate de apostol al lui Isus Hristos, caruia se declara ca Ii apartine, si daca, asa cum spune in 1 Corinteni, apostolul nu vorbeste cuvinte invatate cu intelepciune omeneasca, ci cuvinte daruite de Duhul Sfant, explicand lucrurile spirituale prin cuvinte spirituale, atunci aceasta este cartea lui Dumnezeu, pe care Pavel ne-o comunica noua. Este adevarul lui Dumnezeu, revelatia lui Dumnezeu si este, prin urmare, autoritara. Acest fapt inseamna, inca de la bun inceput, de cand incepem s-o studiem, ca trebuie s-o studiem nu ca pe un lucru pe care il judecam noi, ci mai degraba ca pe Cuvantul lui Dumnezeu care ne judeca el pe noi.

Cred, oricum, ca desi exista in mod sigur un accent pus pe cuvantul "apostol", ... din perspectiva faptului ca in versetele de la 3 la 15, care urmeaza imediat, in acele versete Pavel subliniaza suveranitatea lui Dumnezeu in mantuire, cred ca accentul pe care Pavel il pune in fraza de introducere nu este pe cuvantul "apostol", ci pe expresia "prin voia lui Dumnezeu". Pentru ca, observati, numai prin voia lui Dumnezeu a devenit Pavel un apostol. De fapt, chiar numai prin voia lui Dumnezeu a devenit Pavel un crestin. Deoarece, daca ar fi fost lasat dupa voia sa, asa cum a fost Pavel inainte ca Dumnezeu sa-l opreasca pe drumul spre Damasc si sa-i redirectioneze viata, lasat dupa voia sa Pavel, departe de a promova lucrarea lui Hristos, departe de a zidi Biserica, el ar fi intentionat, de fapt, s-o distruga. Pavel a fost un dusman al lui Dumnezeu. Cand Pavel s-a uitat in urma la viata sa, asa cum o facuse de multe alte ori si asa cum o facuse chiar in unele dintre cartile pe care ni le-a lasat, Pavel a fost, ca intotdeauna, constient de faptul ca harul lui Dumnezeu, revarsat doar din voia lui Dumnezeu, a fost acela care i-a schimbat viata.
In acelasi fel se intampla si cu noi. In acelasi fel s-a intamplat si cu crestinii din Efes. Daca astazi suntem adepti ai lui Hristos, mai degraba decat sa-I fim dusmani, acest lucru se datoreaza voii lui Dumnezeu de a fi mantuiti. Astfel, incepem sa studiem aceasta carte si chiar in introducerea cartii suntem smeriti inaintea lui Dumnezeu iar ochii nostri sunt ridicati pentru a-L vedea pe El drept sursa si centrul tuturor lucrurilor. Acest lucru ne invata ca intotdeauna trebuie sa incepem cu Dumnezeu. Dr. Martin Lloyd Jones, in comentariul sau, spune lucrul acesta in felul urmator. El spune: "Multe dintre problemele pe care le are astazi Biserica se datoreaza faptului ca suntem atat de subiectivi, atat de interesati de noi insine, atat de egocentrici. Uitandu-L pe Dumnezeu si devenind atat de interesati de noi insine devenim nenorociti si jalnici si ne petrecem timpul in deprimare si in suferinte. Mesajul Bibliei, de la inceput la sfarsit, are scopul sa ne aduca inapoi la Dumnezeu, sa ne smereasca inaintea lui Dumnezeu si sa ne faca sa fim capabili sa vedem adevarata noastra relatie cu El." Apoi adauga: "Aceasta este mareata tema a acestei epistole."

Este, de asemenea, tema celei de-a doua parti a primului verset deoarece, descriindu-se, inainte de toate, pe sine ca un apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, Pavel se intoarce acum spre aceia carora le adreseaza epistola si ii identifica. El ii identifica in trei moduri. Ii numeste "sfinti". Spune ca sunt "credinciosi". Si spune ca ei sunt "in Hristos Isus". Daca pot s-o spun in felul acesta, acei trei termeni alcatuiesc minimul absolut a ceea ce inseamna sa fii un crestin.
Sa ne uitam la acesti termeni. Inainte de toate, crestinii sunt sfinti. Recunosc, spunand aceasta, ca acest lucru este contrar la ceea ce majoritatea oamenilor au in minte atunci cand folosesc cuvantul "sfant". Lumea spune: "Daca a fost vreodata un sfant, atunci este si acum." Ei se refera la cineva care este prea bun pentru a trai intre fiintele umane normale. Acum, nu aceasta este ideea biblica. Sunt sigur ca v-ati dat seama de lucrul acesta. Desi, asa cum voi arata imediat, cuvantul "sfant" are conotatii morale, in terminologia biblica un sfant este, in esenta, o persoana care a fost pusa deoparte pentru Dumnezeu. Iar acest lucru este realizat de Dumnezeu. Adica, nu este prin bunatatea umana, ca si cum noi insine I-am putea face impresie buna lui Dumnezeu, ci este numai prin voia lui Dumnezeu, prin care Pavel, in fraza precedenta, spune ca a fost facut apostol. Ce s-a intamplat cand Pavel a fost facut apostol? Dumnezeu a intervenit si l-a pus pe Pavel deoparte de la ceea ce facea pentru ceea ce Dumnezeu dorea ca el sa faca. Acelasi lucru se petrece si in mantuire. Dumnezeu intervine si ne pune deoparte de la ceea ce faceam pentru noi, de la preocuparile noastre, pentru slujba Sa sfanta.
Puteti observa lucrul acesta dramatizat in diferite locuri din Biblie. In Vechiul Testament, in cartea Exod, Moise este instruit la un moment dat sa sfinteasca altarul si ligheanul de arama care tineau de cortul evreilor. Atunci cand le-a sfintit, sau le-a facut sfinte, nu inseamna ca, intr-un anume fel, el a facut ca materialul din care era construit ligheanul sau pietrele folosite la construirea altarului sa fie mai sfinte. Nu poti face ca obiectele fara viata sa fie sfinte. Sensul este ca Moise trebuia sa puna aceste obiecte deoparte pentru o uzanta sacra. Inainte de asta ele erau doar niste pietre. Acum ele trebuiau sa alcatuiasca un altar, iar acest altar trebuia sa fie folosit in slujba lui Dumnezeu.
In acest sens erau sfinti oamenii din Efes care crezusera in Hristos. Dumnezeu i-a pus deoparte pentru Sine. De aici rezulta ca ei trebuie, prin definitie, sa aiba un fel de ruptura radicala cu lumea. Aceasta nu inseamna ca erau luati din lume. Nu acesta este modul in care lucreaza Dumnezeu. Dumnezeu ne lasa in lume ca sa lucram pentru El. Insa, intr-un adevarat sens al cuvantului, Pavel a vrut sa spuna ca ei nu erau ai lumii. Adica in sensul ca ei au rupt-o cu lumea, in sensul ca ei au noi prioritati, un nou Domn, o noua ordine de zi. Si pe deasupra tuturor, in sensul ca ei fac parte dintr-o noua societate. Iar ei erau constienti de aceste lucruri.
Putem spune, aplicand aceste lucruri, ca daca nu esti constient de o ruptura radicala cu lumea astfel incat acum Isus este Domnul tau mai degraba decat duhul acestei vremi si daca nu esti constient ca ai o noua ordine de zi si un nou set de prioritati si ca apartii unei noi societati, atunci nu esti crestin. Pentru ca, priveste, Pavel le scrie tuturor sfintilor din Efes si ceea ce spune este ca toti care sunt crestini in Efes sunt sfinti si toti sfintii sunt crestini. Pur si simplu nu exista o alta cale.
Spuneam mai devreme ca acest cuvant, desi se refera in primul rand la a fi pus deoparte pentru Dumnezeu, totusi are conotatii etice. Si ma intorc la aceasta idee acum deoarece rezulta ca daca Isus ne-a pus de-o parte fata de lume si daca viata Sa este inauntrul nostru astfel incat El ne conduce, atunci noi suntem gata sa incepem sa traim asa cum a trait El in lume. Acesta este un mod de a spune ca un sfant va fi din ce in ce mai sfant. Vedeti, un crestin este o persoana care a fost pusa de-o parte de Dumnezeu insa care, chiar prin faptul ca a fost pusa de-o parte de Dumnezeu, acum traieste pentru Dumnezeu in acest veac ticalos.

Al doilea termen este credincios. Si acest termen are, de asemenea, doua sensuri. In prima instanta, acest cuvant, "credincios", inseamna a practica credinta. Un crestin este o persoana care practica credinta, adica, care crede Evanghelia. Cand discutam despre credinta in sensul acesta nu discutam despre un lucru superficial. Discutam despre ceva ce schimba vieti. In mod general, cand definim credinta spunem ca aceasta, in sens biblic, in intregul sens biblic mantuitor, are trei elemente. Exista un element intelectual, deoarece nu poti avea credinta chiar in nimic. Credinta are continut. Trebuie sa intelegi lucrul pe care esti chemat sa-l crezi. Prin urmare, este esential ca Evanghelia sa fie proclamata. Pana ce cuvantul nu este proclamat, pentru ca oamenii sa-l auda si sa-l inteleaga, pana atunci credinta nu este posibila. Insa credinta nu este doar intelegere intelectuala. Al doilea element este cel emotional, sau elementul inimii. Aceasta inseamna ca atunci cand auzim Evanghelia - care nu este doar ceva incidental, ceva adevarat dar ceva care poate nu este chiar atat de important, ci este mai degraba aceea care transforma vieti, aceea care are de-a face cu moartea chiar a Fiului lui Dumnezeu pentru mine, un pacatos - aceasta trebuie, daca o inteleg cu adevarat, sa aiba efect asupra mea la un nivel foarte profund. Si astfel, credinta implica acel raspuns al inimii fata de Evanghelie. Apoi, al treilea element este elementul angajamentului personal. Pentru ca atunci cand inteleg ca Dumnezeu Si-a trimis propriul Fiu, pe Isus Hristos, sa moara pe cruce pentru mine, recunosc ca singurul raspuns potrivit la acest fapt este credinta mea in El, prin care Il primesc in mod personal drept Mantuitorul meu. Este corect sa spui ca nimeni nu este crestin daca nu este credincios in acel sens. Iar punand-o intr-o alta forma, putem spune, contrar, ca toti care-si practica credinta in acest sens sunt crestini adevarati.
Si totusi, exista si acel al doilea sens. A fi credincios nu inseamna doar sa-ti practici credinta, inseamna si sa fii plin de credinta sau sa perseverezi in credinta, sau cum spunem in mod familiar: "a pastra credinta". Inseamna sa perseverezi pana la sfarsit. Si astfel, crestinul, observati, nu este doar o persoana ce-si practica credinta in Isus Hristos si se angajeaza pe sine fata de El, ci este de asemenea o persoana care continua sa traiasca in aceasta credinta, perseverand pana la sfarsit deoarece Dumnezeu este la lucru. Dumnezeu, Cel Care este imuabil (neschimbator), este la lucru in viata acelei persoane. Este corect sa spui ca oricare care nu persevereaza nu este crestin si ca toti care persevereaza sunt crestini si ca toti crestinii persevereaza.

A treia expresie este "in Hristos Isus". Este o expresie dificila. Este atat de dificila incat Biblia insasi trebuie sa foloseasca imagini pentru a ne ajuta s-o intelegem. Biblia foloseste imaginea unui templu in care Hristos este piatra din capul unghiului iar noi suntem celelalte pietre; foloseste imaginea unui trup in care El este capul iar noi suntem celelalte madulare. Biblia mai foloseste imaginea vitei si a mladitelor, in care Hristos este vita iar noi suntem mladitele; apoi imaginea casatoriei in care Isus este mirele iar noi mireasa. Toate acele imagini! O idee foarte importanta! Aceasta expresie: "in Hristos" sau "in El", sau echivalentul ei, apare de noua ori numai in aceasta sectiune care urmeaza din Efeseni - versetele de la trei la paisprezece. Iar cu totul, apare de 164 de ori in scrierile lui Pavel. Este atat de importanta aceasta expresie incat imediat mai tarziu, in Efeseni, Pavel spune chiar ca faptul de a fi in Hristos inseamna ca am fost inviati in Hristos chiar daca invierea noastra nu a avut inca loc. Pavel mai spune ca am fost asezati impreuna cu El in locurile ceresti, in Hristos Isus, chiar daca noi nu suntem inca in ceruri. Vom studia acest lucru mai in amanuntime insa permiteti-mi sa spun aici ca fie ca intelegem, fie ca nu intelegem acest lucru, si probabil ca nu-l intelegem pe deplin, unirea cu Hristos este, totusi, intr-un sens, tocmai ansamblul mantuirii.

Acum, ultima fraza a acestei introduceri a lui Pavel la epistola vorbeste despre: "har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos." Dati-mi voie sa o leg de ceea ce am spus deja, referitor la acest lucru. Cand Pavel le scrie acestor crestini el nu le scrie unor crestini care nu erau in vreun loc anume, ci le scrie unor crestini care erau aici, in aceasta lume; in cazul acesta, in Efes, chiar in locul unde li se cerea sa aduca o marturie despre Isus Hristos. Iar Efesul, asa cum am observat, avea o cultura materialista, seculara, pagana, si orientata spre sexualitate. Exact ca propria noastra cultura. Poti spune: era Efesul materialist? Orasele noastre sunt materialiste. Era Efesul pagan? Orasele noastre sunt pagane. Tot ceea ce ar putea fi spus despre acel mare oras pagan sunt valabile pentru propriul nostru oras. Ne dam seama, prin urmare, ca daca Pavel le scrie crestinilor care se aflau intr-un loc ca acela, spunandu-le cum sa traiasca si de ce ar trebui sa traiasca in felul acela, el de asemenea ne scrie si noua pentru a ne spune cum ar trebui sa traim si de ce ar trebui sa traim asa. Si ne intrebam: "cum am putea sa facem acest lucru intr-un asemenea mediu?" Raspunsul, care se afla tocmai la inceputul cartii, este acela ca putem prin harul lui Dumnezeu. Tu si cu mine ne uitam la cultura in care traim, ne lustruim armura, ne punem palaria de sfinti, ne napustim afara si spunem: "suntem gata sa schimbam lumea." Ne vom da sema, destul de repede, ca nu suntem pe cale de a schimba lumea. Lumea este pe cale de a ne schimba. Iar noi suntem pe cale de a deveni exact ca ea, prinsi in mrejele pacatelor ei. Insa daca ne bizuim pe harul lui Dumnezeu, daca crestem in cunoasterea lui Hristos Isus, Cel Care este centrul Evangheliei, atunci, prin voia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu va fi in noi. Iar noi vom fi capabili sa traim intr-un mod victorios si care aduce glorie Numelui Sau, care este cel mai sfant.
Read 7345 times
More in this category: « In clocot pentru Cristos

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.