Marea Trimitere

(0 votes)
MAREA TRIMITERE (Matei 28:16-20)
Suntem în săptămâna 43 a anului 2005 şi asta înseamnă 43 de duminici petrecute în Biserica, în casa Domnului, asta înseamna aproximativ 86 de predici ascultate daca luam în calcul doar 2 predici pe duminică... trăim într-o lume care, mai mult decât oricând parcă, măsoara totul în utilitate. „Timpul înseamnă bani" spun mulţi astăzi şi vor prin asta să accentueze faptul că nu ne mai permitem să stăm degeaba, să pierdem timpul cu lucruri care nu ne aduc foloase.. în goana nebuna a lumii noastre fiecare secunda, fiecare minut trait este preţios şi noi trebuie să le folosim la maxim.. şi în economia lui Dumnezeu timpul este preţios deşi El are tot timpul la dispoziţie nefiind limitat, fiind dincolo de timp.. aduceţi-vă aminte de acel smochin neroditor.. trecuse timpul, erau trei ani in care stapanul cautase rod la el dar nimic... „ Atunci a zis vierului: „Iată că Sunt trei ani, de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?"(Luca 13:7).. datorita insistentei vierului a mai primit un an de graţie, un an in care avea sa primeasca gunoi, sa fie sapat, sa fie ingrijit dar si un an in care el trebuia sa aduca rod, lucrul acesta condiţionand existenta lui.. un astfel de smochin pot fi si eu, poti fi si tu.. poate ca nici nu iti dai seama cand stapanul cauta rod la tine, poate ca nici nu realizezi ca atatea duminici, atatea predici, atatea cantari si tot ce se face aici, sanatatea ta, fiecare lucru pe care il primesti in fiecare zi si cu care te-ai obisnuit dar care odata stopate te-ar soca, familia ta, scoala ta, banii tai, faptul ca rasare soarele si peste tine si ca mergi pe picioarele tale, absolut tot ce avem si ce suntem nu este altceva decat ingrijirea pe care ti-o face Vierul – Isus Cristos – inca o predica...inca o cantare, inca o poezie, poate ca astazi se va trezi si va aduce rod... si timpul trece si poate ca esti si sunt in anul de gratie, an in care rodirea mea conditioneaza existenta mea in trupul lui Cristos sau in viata... si se pleaca dintre noi si noi spunem ca s-a mutat la cele vesnice dar oare cati nu sunt aceia care au plecat fiind taiati.. au plecat din biserica si ii numim fii risipitori dar oare cati sunt aceia care nu s-au trezit in anul de gratie, care nu au adus rod.. Nu este de joaca, este aici vb, daca vreti de un angajator: Dumnezeu si de un angajat: tu si eu.. Daca orice angajator nu poate altceva decat sa te dea afara si sa te lase fara loc de munca aici, cand te da afara Dumnezeu datul acesta poate sa te coste viata ta in Biserica, viata ta pe pamant si chiar vesnicia ta. Implicatiile sunt mult prea mari ca noi decat sa venim la Biserica si sa plecam, sa facem din asta obisnuinta si un ritual, sa impacam cumva, superficial, nevoia de Dumnezeu din sufletul nostru si atat, in rest sa ne vedem de viata. Implicatiile merg dincolo, si sunt cateva vorbe adevarate care circula printre noi dar care, uneori nici nu le dam ascultare: Dumnezeu nu are someri sau Biserica nu are in vedere pensionarea, sau Ce vom face pentru Dumnezeu aici aceea ne va insoti dincolo (Ioan 4:36 Cine seceră, primeşte o plată, şi strânge roadă pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce semenă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.)... Cat de important este sa ne dam seama ca suntem aici cu un scop si ca acel scop nu se rezuma doar la viata pe care o traim aici si acum, ca acel scop este mai mare decat insasi nevoile noastre si implinirea lor, mai mare decat visurile si nazuintele noastre de oameni, acest scop este strict legat de Cel care ne-a trimis aici.. Nu vreau sa vb astazi despre cei care nu au inteles obligativitatea trairii zilnice cu cel care i-a creat, cei pe care noi ii numim lumea, ci astazi vreau sa vb despre noi, despre cei care ne denumin crestini, umblatori cu Dumnezeu.. Spuneam ca am venit cu un scop aici, pe pamant.. faptul ca intr-o zi ne-am trezit pe pamant, ca ne-am nascut fara ca noi sa decidem cumva asta, faptul ca El a decis pentru noi timpul venirii noastre, familia noastra, numele nostru, mediul in care sa traim si faptul ca El ne-a dat harul sa Il cunostem si sa acceptam jertfa lui ispasitoare, faptul ca nici plecarea noastra de aici, nu este decisa de noi ne aduce inevitabil intrebarea : De ce sunt aici si care este scopul tau, Doamne cu mine, ce vrei ca sa fac eu? Si daca Dumnezeu este un angajator atunci mandatul nostru este aducerea de beneficii angajatorului sau de a implinii ceea ce el ne-a spus .. astazi, inainte de a porni la drum si sa vb din textul citit as vrea sa avem aceste doua lucruri clar fixate in minte.. 1) Suntem aici cu un scop, cu un mandat, mandat stabilit de Dumnezeu întru totul si 2) este un timp limita al implinirii mandatului nostru (roada).Timpul pentru noi este acum si aici, pentru ca majoritatea dintre cei care suntem aici am semnat deja contractul de angajare prin botez..
Avem în faţă un text foarte cunoscut dar desi este asa de cunoscut a fost inconjurat de-a lungul vremurilor cu multe controverse si mai ales cu intelegeri gresite. Totodata este textul, cel de aici si cel paralel din celelate evanghelii + FA , care a schimbat in mod profund omenirea. Oamenii l-au citit, cei de atunci l-au auzit si implinirea lui a dus la crestinarea lumii pagane, a schimbat milioane de vieti in decursul celor 2,000 de ani de crestinism si continua sa schimbe... asta dovedeste inca o data puterea Bibliei..poate ca tu crezi inca despre ea ca este o carte demodata sau una care nu poate sa iti aduca ceva nou.. iata un exemplu, unul din sutele „Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face." Si cate vieti nu au fost transformate de Sfanta Carte, cate legaturi nu au fost rupte si cate vieti nu au fost eliberate..
Sunt insa cateva percepte gresite in legatura cu acest pasaj din Matei pe care as vrea sa le inlaturam de la inceput.. cea mai raspandita este aceea ca doar anumiti oameni sunt chemati sa implineasca ce scrie aici.. doar ucenicii, cei care au auzit atunci sau, venind in vremurile noastre, doar anumiti oameni care au o chemare speciala, aceea de a fi misionari. Daca citim cu atentie nu ni se spune nicaieri ca numai o parte dintre noi trebuie sa mearga si sa proclame, sa cheme oamenii la Cristos, ci pasajul ii include pe toti cei care fac parte din tagma ucenicilor, adica a celor ce il urmeaza pe Cristos... Desi este usor pentru multi sa accepte ca altii au o astfel de chemare, de a fi misionari si ei, neavand-o nu au de facut mai nimic in directia asta as vrea sa spun clar astazi, in aceasta directie un clar NU. Pilda smochinului neroditor...smochinul nu a fost intrebat daca a fost chemat sau nu, existenta lui in acel ogor, faptul ca avea proprietar si si vier care sa ingrijeasca de el, el trebuia sa aduca roada...DECI, MISIUNEA, CHEMAREA LA MISIUNE NU ESTE CEVA CONDITIONAL, LASAT LA ALEGEREA NOASTRA CI ESTE CEVA OBLIGATORIU..asa cum atunci cand faci parte dintr-o familie trebuie sa porti numele acelei familii, asa cum atunci cand esti angajat de cineva trebuie sa faci ceea ce ti se spune pt ca astfel nu esti platit, asa cum o afacere presupune investitie asa si misiunea este obligatorie in dreptul fiecaruia dintre noi.. Nu exista alternativa si nici nu exista posibilitate de a ocoli asta... Noi oamenii ne impartim in laici si clerici, penticostali si baptisti dar Dumnezeu nu ne imparte asa ci doar: al meu si nu este al meu... si tot ce este al lui trebuie sa aduca roada... Exista bineinteles oameni chemati in mod deosebit la aceasta lucrare a misiuni, oameni a caror chemare a adus rezultate remarcabile, adevarati titani in misiune dar asta nu inseamna si nu va insemna vreodata ca noi, toti ceilalti trebuie sa renuntam a mai face misiune..
Ultimele cuvintele ale unui om sunt asa de pretuite de ceilalti, mai ales de cei dragi. Ei si le reamintesc apoi oricand si daca acele cuvinte au exprimat o dorinta vor cauta sa o implineasca, daca a fost vreun sfat vor cauta sa tina cont de el toata viata... Cand este vb de ultimele cuvinte ale unui om mare, ale unei personalitati oamenii cauta sa le scrie, sa le publice, ele devenind adevarate expresii cu putere si bunul comun al umanitatii. Este ceva ciudat aici.. faptul ca ei au fost aproape de ceasul, de minutele mortii, faptul ca uneori au vazut ceva ce ceilalti nu reuseau sa vada sau uneori ca au avut o recapitulare fulger a vietii ii face pe ceilalti oameni sa acorde o mare importanta acestor cuvinte Stefan cu cateva minute inainte de moarte: „Fapte 7:55 Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.".. Voltaire, acest batjocoritor ateu moare cerand cu mari strigate: „Mai multa lumina!!!" Stalin moare cerandu-si iertare de la scaune pentru totate crimele comise.. si cate alte exemple nu sunt.. In dimineata asta stam inaintea unor cuvinte cu mult mai aparte decat toate cuvintele rostite vreodata de un om aflat aproape de sfarsit.. si asta pentru ca au fost rostite de cel mai maret om care a exista vreodata aici, jos pe pamant, pentru ca nu au fost spuse de cineva care se indrepta spre moarte ci sper glorie, pentru ca nu au fost spuse de cineva cu o intelegere si cunostinta limitata ci de cineva care detinea intreaga intelepciune si cunostinta... cat de importante sunt aceste cuvinte si cum ar trebui ele intelese si aplicate avand in vedere ca ele au continut o promisiune si o imputernicire, si doua porunci care pot fi indeplinite in baza imputernicirii.. Repet.. aceasta promisiune legata de o imputernicire este pentru fiecare dintre noi dar si ambele porunci tot in dreptul fiecaruia dintre noi se aplica.. sa le luam pe rand.
I. Promisiunea si imputernicirea „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." Şi „Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului"
Trăim pe un pământ al limitarilor, puterea noastra este limitata („duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.")(Matei 26:41). Suntem limitati in ce priveste lucrul pe pamant pentru noi, pentru familia noastra si limitarea noastra poate imbraca diverse forme: fizica, intelectuala, financiara.. si lupta pentru supravietuire este o lupta crancena. Suntem impresionati de cate cazuri de sinucidere sau de depresie si chiar schizofrenie auzim, parca se inmultesc pe zi ce trece mai mult.. si asta este, de cele mai multe ori efectul luptei de supravietuire careia nu i-au rezistat oamenii ajunsi in asemenea situatie... si in domeniul acesta crestinii au un acoperamant, o manta si mantaua este formata de promisiunile lui Dumnezeu... daca El a promis cu siguranta va duce la implinire... „cu nici un chip nu am să te las, cu nici un chip nu te voi parasi" „ Te iubesc cu o iubire vesnica de aceea iti pastrez bunatatea mea!" ... „1 Petru 1:5 Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!" si cate astfel de promisiuni nu puteti sa citati si dvs din memorie.. si mi-am scris numele in dreptul fiecarei promisiuni pentru ca stiu cine a promis.. cel care si-a intins mainile la Calvar pentru mine..
Dar oare la acest lucru se refera Dl Isus aici.. cu siguranta ca ii putem da si nuanta aceasta dar fiind spusa in contextul marii trimiteri cu siguranta este strict legata de acest lucru.. de ce oare a tinut Dl sa spuna despre puterea pe care o detine si sa promita ca va fi cu noi... atunvi cand vb de misiune si de necesitatea de a proclama Cuvantul lui Dumnezeu la oameni, de a duce vestea buna cat mai departe vorbim, totodata si de un razboi care nu se da vizibil dar care cu siguranta se da...Traim intr-o realitate vizibila, pe care o percep cu ochii de carne dar totodata, langa noi, exista si o alta realitate, pe care noi nu o percep dar de care suntem constienti, e vb de lumea spirituala, sau lumea spiritelor. Aici se da aceasta lupta si este o lupta grozava, mai ales pt ca ea se da pentru fiecare suflet in parte... doua tabere...si doua locuri de destinatie: iad si rai.. misiune inseamna si a incerca sa smulgi, cu orice pret un suflet de sub stapanirea satanei, suflet care se indreapta spre iad... Sa realizam un lucru simplu: uitate la cel de langa tine.. pentru ca este in biserica banuim ca merge in rai, uitate la tine, acasa in oglinda si spune-ti ca te indrepti catre acel loc al fericirii, si ca vremea se apropie.. dar uitate in ochii copiilor tai nemantuiti, in ochii vecinilor, in ochii colegilor de munca sau de scoala, a parintilor poate sau a prietenilor... poate ca ei nu stiu asa bine, dar tu care vii de atata timp la biserica sti bine...EI MERG CATRE IAD.. poate ca inca nu vezi durere in ochi lor dar va veni ziua in care vei vedea, si nu numai durere ci si parere de rau si intrebarea: DE CE NU MI-AI SPUS????? Ezechiel 33:6 Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiurii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului."Misiune inseamna lupta de ai smulge de pe acest drum al pierii si ai aduce la calea manturii.. Si e o lupta pe trei fronturi:
- cu tine: trebuie sa iti infrangi teama, rusinea, trebuie sa dai la o parte egoismul (daca tu ai ajuns pe cale ce te mai intereseaza de altii) „Romani 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului;" 1 Corinteni 9:16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
- cu celalalt.. si cate opozitie nu intalnesti? „1 Corinteni 2:14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte." Daca tu ai ochii deschişi la legea Lui Dumnezeu si lumea spirituala nu înseamnă ca toti o au, majoritatea celor din lume nu... nu este uşor sa răzbaţi pana la inima unui om cu Evanghelia dar merita si este obligaţia noastră
- Cu imparatia intunericului... misiune inseamna sa vrei sa iei ceva peste care ai au pus stapanire, sa iei dintre cei pe care el ii considera ai lui si nici un suflet nu va lasa sa ii scape usor.. Vezi ca azi nu ai avut succes, si nici maine si nici poimaine nu renunta.. Intelege ca stapanul lui nu il vrea liber dar ca stapanul tau este cel mai mare si ca el a castigat deja lupta si pentru acel om pe cruce, la Calvar.. „Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti." Si daca te duci la o astfel de lupta singur cu siguranta nu vei reusi.. e ca si cand ai incerca sa dai marea inapoi cu o matura.. imposibil ...Luca 24:49 Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus." Fapte 1:8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului." De ce a amintit Dl Isus de puterea ce I s-a dat? Pentru ca este absolut necesar, in razboiul pe care il avem de dus sa luptam pana la capat si sa intelegem ca promisiunea lui este sursa noastra de putere.. Lupta nu este una oarecare, ci este o lupta pe viata si pe moarte, o lupta al carei sfarsit va decide locul in care fiecare om isi va petrece vesnicia... Toata puterea mi-a fost data... Eu sunt cu voi...Daca uneori parca nu mai razbim si incercarea noastra de a aduce pe cineva la cunostinta adevarului este aproape de esec sa ne reamintim: El, cel care are toata puterea este cu noi si in baza acestui lucru putem reusi, putem avea victorie.. Iuda 1:23 căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc
II. Prima porunca: Mergand faceti ucenici Pentru ca este un verset de baza am incercat sa vad cum scrie in original si am descoperit ca verbul folosit nu este la imperativ, mergeti ci este un participiu aurist pasiv care se traduce cel mai bine printr-un gerunziu: mergand sa faceti ucenici .. ce ar putea insemna asta pentru fiecare dintre noi? Nu un imperativ dar un imperativ totusi se subintelege dar asta subliniaza si mai mult obligatia de a face misiune, de a fi misionari zilnic.. nu este acest lucru o activitate pentru astazi sau pentru mâine ci este o activitate de zi cu zi. Nu stiu cati dintre dvs v-aţi hotarât să plecati in alta parte, in alta regiune sau alta tara pentru a vesti evanghelia.. am un mare respect pentru astfel de oameni care fac in mod constient si bine ales lucrul acesta dar cred ca multi dintre noi, cei de aici suntem destul de legati de locul in care traim si poate ca nu ne gandim sa plecam mai departe.. Putem face si noi misiune? Este valabil si pentru noi? Da, si acest mergand poate fi inteles si asa.. uni merg departe pentru misiune dar viata intreaga este un drum, o cale de parcurs.. mergand prin viata, mai simplu, traind poti sa faci misiune... haideti sa aruncam cateva priviri asupra a) campului de misiune dintre noi, sa incercam sa privim unde am putea sa actionam in acest mod.. asa cum spuneam si mai devreme traim intr-o lume care foarte usor se poate caracteriza si prin egoism.. eu pentru mine, eu pentru familia mea doar.. un eu inchis, tot mai inchis, privirile tot mai indreptate asupra noastra insine si acest pericol, al egoismului, intra adesea si in vietile noastre.. numai o radiografie scurta facuta de noi insine rugaciunilor pe care le rostim ne va deschide ochii si ne va arata cat de mult ne privim pe noi insine.. cerem atatea pentru noi si cei dragi si atat de putin pentru cei aflati mai departe, pentru cei de langa noi de care nu ne leaga neaparat ceva..."Ioan 4:35 Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care Sunt albe acum, gata pentru seceriş." Daca vrei sa indeplinesti ceea ce fiecare crestin, fiecare ucenic ar trebui sa indeplineasca atunci trebuie sa iti ridici ochii, sa privesti dincolo de problemele tale, ale familiei tale, dincolo de situatia in care esti tu, sa privesti catre binele Imparatiei lui Dumnezeu... catre ce ti-ai putea ridica ochii, ce ar trebui sa constati, care sunt domeniile in care trebuie sa actionezi:
- priveste la tara ta - nu ai fost lasat aici, nu te-ai nascut aici dintr-o intamplare nefericita ci a fost decizia lui Dumnezeu pentru tine... cum este Romania.. la ce sa privesti? La cat pacat, cata nefericire, cata degradare exista! Cata ura fata de Dumnezeu si de neprihanire! Cata mandrie, cata inselatorie, cata coruptie! Cate carciumi pline de oamenii dandu-si ultimii bani pt un strop de alcool, cate spitale pline de nenorocire, cate cartiere marginase, cate azile, cati copii parasiti de parintii! Priveste la cata cruzime, rautate aduna oamenii „Isaia 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?" De cate ori a trecut un car mortuar pe langa tine si mine prin oras si ducea un astfel de om, pierdut pentru vesnicie catre cimitir... te-ai gandit vreodata ca s-ar putea ca eu sau tu sa fi tras la raspundere pentru faptul ca el nu a cunoscut... nu trebuie sa ai teologie pentru asta, e suficient o predica ce a putut sa iti spuna ce ai de facut... si cati sunt cei din tara noastra care se pierd si sunt asa de putin cei care se ridica si adesea lucrarea lor nu este cunoscuta, nu este publica...
- priveste la Arad – renumit pentru barurile lui de noapte si pentru prostitutia care se desfasoara aici, locul in care sotul isi omoara sotia cu ranga, in timp ce dormea doar pentru a incasa prima de asigurare.. priveste la toate aspectele pe care si tu le sti...
- priveste la vecinii tai – te gandesti si ma gandesc ca va veni ziua in care voi sta in fata cu vecinii mei si ma vor intreba... cum de nu le-am spus nimic despre salvare, despre Cristos, despre venitul la Biserica... sau si mai grav te-ai gandit ca poate intr-o zi vor intinde degetul acuzator catre tine si vor spune: din cauza ta! Din cauza ta nu am venit si nu am dat valoare lucrurilor valoroase, din cauza vietii si felului tau de a fi, din cauza ca nu ai aratat spre cer cu viata ta, din cauza ca nu ai mirosit a cer si a venicie si sfintenie ci a coruptie si rautate
- priveste la familia ta... fii risipitori, cei pentru care se inalta atatea rugaciuni in biserica, cei care sunt asa de aproape de tine, cei pe care ii intalnesti zilnic, cei pe care ii iubesti.. ai face aprope totul pentru ei dar adesea uitam sa facem lucrul cel mai important: sa ii salvam de la o pierire vesnica.. Ai incercat? Chiar ai facut totul ce tinea de tine?
Lucrurile sunt relativ simple in privinta misiuni... 3 ani si jumatate Domnul Isus educa 12 ucenici, in mod special, cum sa fie adevarati misonari.. dupa aceasta le face promisiunea, le da putere si ii trimite.. sarcina de a marii imparatia, de a spune despre vestea buna cade in totalitate in responsabilitatea lor... pentru a misiona nu se are in vedere trimiterea de ingeri sau mai stiu eu ce puteri ceresti... totul este responsabilitatea omului.. si acestia pornesc si schimba lumea prin marturia vietii lor.. acum ei nu au misionat pe toti ci treaba s-a facut in cercuri, piramidal daca vreti, eu pe tine, tu pe altii si aceia la randul lor pe altii... asa a functionat de la inceput asa functioneaza si acum.. doar ca Dumnezeu, in harul sau nu numai ca iti da puterea si iti promite ca este cu tine dar si te-a pus intr-un mediu unde sa ai ocazia sa misionezi.. este teritoriul tau, treaba ta... dar este de o importanta asa de mare. Ezechiel 3:18 Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!" dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mântui sufletul! Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!"
b) Care ar fi instrumentele misionarului:
1) o viata traita in concordanta cu ceea ce proclama Matei
5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri..... exemplul cu Kornelius - gloria lui Dumnezeu
2) rugaciunea si postul.. invatam de la Dl Isus „Luca 6:12 În
zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli.."
3) marturia din cuvant si aici este asa de important sa stii
despre ce vb Romani 10:14 Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu Sunt trimeşi? După cum este scris: „Cît de frumoase Sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!" Si poate ca ai realizat lucrul acesta cu un om, i-ai spus, poate ca si l-ai adus la Biserica, Duhul Sfant a lucrat si acum face parte din biserica vizibila si din Trupul lui Cristos si a incheiat legamant cu Domnul prin apa botezului fiind indeplinita si in dreptul lui cea de-a doua parte din porunca... te opresti aici? Doar pana aici a fost drumul tau? Nu nicidecum, ci merge mult mai departe
III. Învăţa-ţi sa păzească tot ce v-am poruncit eu...
Se fac evanghelizari mari, evanghelizari de stadion in care multi oameni asculta Evanghelia si acest lucru este bun dar se creaza atunci si acolo o miscare si unii oameni se intorc cu fata catre Dumnezeu.. este frumos la evanghelizare, cantecele sunt frumoase si inaltatoare, predicatorul este bine pregatit si de o inalta tinuta dar ... dar... dar ... urmeaza ziua de luni, ziua cu ore de munca, cu copii plangand, cu mancare de gatit si haine de spalat, cu lacrimi uneori si furtuni si incepe lupta care se da pentru un astfel de suflet.. fata intoarsa la evaghelizare catre Dumnezeu incepe sa se intoarca de unde a plecat si daca nu esti acolo tu, eu daca tu nu il mai arati pe Creatorul totul este pierdut.. Misiune inseamna mai mult decat evanghelizare, inseamna si invatarea omului evanghelizat cu noul statul... el este acum un copilas, nici nu stie sa mearga pe picioarele lui... rolul tau si al meu nu este acela de a sta indiferenti si a astepta sa vedem ce se intampla cu acel om ci de a fi acolo, gata de a ajuta si de a sprijini... O alta slabiciune, boala a secolului si lumii noastre este indiferenta. Alaturi de egoism ea face mai multe crime decat ne putem inchipui.. Ce ma intereseaz ape mine de cutare sau cutare, dar ce treaba am eu.. ai auzit ca s-a pocait nu stiu cine.. sa vedem cat va rezista? Dar sti ce a facut in viata lui... omoram prin cuvintele noastre si prin atitudinea noastra indiferenta.. ai auzit ca a cazut de la credinta? Si il vedem ca este nou.. si ne uitam suspicios la el.. ne ia locul din biserica (s-ar putea sa il ia pe acela din vesnicie daca nu ne schimbam) si la iesire nici nu il bagam in seama... este nou, nu este dintre noi, nu il cunoastem... Un adevarat misionar, un misionar si un crestin dupa voia lui Dumnezeu ii pasa.. ii pasa de noul venit si stie luptele prin care trece si pentru ca stie ca Cristos a murit si pentru el, asa cum a murit pentru fiecare nu il va lasa sa cada, il va ridica... il va invata si va incerca sa ii fie alaturi.. Care ar fi doar trei lucruri pe care trebuie sa le arati unui nou crestin?
1) Importanta Cuvantului
2) Importanta rugaciuni
3) Importanta misiuni
Intamplarea cu tanarul acela care a stiut ce a vrut si s-a rugat.. in apa botezului a bagat foarte multi... nu renunta acum, mai lupta inca putin.. se va arata Mirele si are cu El rasplata... trezeste-te acum, inainte de a fi prea tarziu.. este timpul sa lucrezi pentru stapan.. hai sa facem si noi ceva ... a 85 predica de duminica... hai sa schimbam ceva in noi... incepem de la familiile noastre si alegem un membru nemantuit si nu ne lasam pana nu il aducem inaintea Domnului... se poate, e datoria ta... e responsabilitatea ta!

Daniel 12:3 Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.
Read 604 times

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.